Webinarul gratuit “Harta Banilor” – ULTIMUL din seria (Con)Stiinta Prosperitatii – este un instrument prin care poti relationa corect cu cinci dintre cele mai importante tipuri de “bani”, pentru a-ti rescrie propria Harta.

Intalnirea are loc online, Luni 27 Iulie, orele 19-22.00, dar ATENTIE – se poate participa numai in direct, iar inregistrarea NU va fi posibila de aceasta data, intrucat reprezinta un modul dintr-un curs online aflat in derulare. Rezerva-ti locul aici: https://event.webinarjam.com/register/10/vok00h4

 

Pasii pe care ii vom parcurge impreuna sunt simpli:

  • Punem in aplicare “dispozitivul” Harta Banilor, astfel incat sa obtii exercitiul personalizat pentru rescrierea credintelor limitative cu privire la bani
  • Exploram propriile ganduri si emotii cu privire la cele cinci tipuri de bani (economii, datorii, venituri, teluri financiare si bani toxici), cu ajutorul unui sistem de lucru verificat
  • Iti impartasesc propriul meu exercitiu – realizat prima data, in Aprilie 2016 si iti explic pas cu pas, modul in care l-am obtinut
  • Iti pun la dispozitie Modelul exact pe care sa il folosesti, astfel incat sa completezi spatiile libere din exercitiul deja alcatuit de mine, cu propriile tale raspunsuri (este nevoie sa ramai pana la finalul intalnirii, pentru a intelege exact ce trebuie sa faci si sa primesti acest Model).

 

Asigura-te ca nu vei fi deranjat/a timp de TREI ore – acest webinar este special, in sensul in care e o sesiune PRACTICA de lucru ce reprezinta modulul unui curs online.

Chiar daca am oferit multe materiale gratuite de-a lungul timpului, nu am mai facut acest lucru pana acum. Ti-am spus insa, chiar din primul webinar, cat de important este ca in aceasta perioada sa facem aceste doua actiuni:

  1. Sa eliberam cat mai mult din propriile emotii negative, sa integram umbrele, sa lucram cu propriul intuneric si sa ne rescriem credintele limitative, astfel incat la nivel individual, fiecare in parte, sa reprezinte un far pentru ceilalti.
  2. Sa intelegem ca NIMENI altcineva din exterior nu ne creaza realitatea, oricate intrebari ne-am pune despre “ce va urma” si chiar daca predominant suntem pe o linie temporala a Ascensiunii, ea este manifestata NUMAI prin noi.

 

Imi vine sa spun ca nu mai e suficient ca mie sa-mi fie bine, daca tie nu iti este. Pentru ca vindecarea omenirii NU vine prin cine stie ce guvern unic mondial, ci printr-o Constiinta Globala Unita, iar noi asta facem prin propria vindecare.

In timpul intalnirii de Luni, 27 Iulie iti voi face si rezumatul multiplelor resurse pe care le ai la dispozitie, pentru a-ti elibera blocajele financiare, daca ele sunt aspectate in viata ta.

 

Te astept cu drag si iti multumesc ca dai link-ul de inscriere si altora! Il gasesti aici: https://event.webinarjam.com/register/10/vok00h4

 

Apasa pe imaginea de mai jos, pentru a accesa webinarul al doilea, “Cum sa afli si sa-ti rescrii propriile convingeri limitative cu privire la Abundenta si Prosperitate”. Asigura-te ca nu doar il privesti, ci il parcurgi neaparat cu pixul in mana si hartia de scris in fata, lasand sa iasa gandurile si emotiile pe care le notezi:

 

Cu drag, pe curand!
Liliana

http://infobliss.ro/
https://eliberareemotionala.ro/
https://www.facebook.com/liliana.stanciu
https://www.facebook.com/EliberareEmotionala
https://www.youtube.com/user/EliberareEmotionala

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *