Dieta IertariiSpuneam in prima parte a acestui articol ca Walter E. Jacobson face in cartea sa o paralela intre importanta procesului de Iertare si sanatatea corpului fizic, printr-o alimentatie corecta – numai ca el alege sa vorbeasca intr-un mod sugestiv despre “alimentatia” corpului emotional si a celui mental, numind-o Dieta Iertarii.

Cerintele dietei includ:

  • O portie consistenta de “proteine spirituale” – asigurate prin acte zilnice de compasiune si iertare neconditionata. In fiecare zi putem cauta oportunitati pentru a fi in serviciu, astfel incat Ce pot face pentru tine?” sa ne vina mai usor in minte, inaintea intrebarii “Ce am de castigat din asta?”. Facand acest lucru, mintea subconstienta primeste in egala masura mesajul ca meritam sa fim recompensati, inlocuind astfel programul ca “meritam sa fim pedepsiti” – care cel mai adesea, ne insoteste din copilarie.
  • O portie redusa de “grasimi spirituale” – ele se regasesc in viata noastra, sub forma judecatilor. Putem in schimb, imbratisa si onora diversitatea, concentrandu-ne pe similaritatile dintre noi si nu pe diferentele care ne separa, alegand sa le inlocuim pe cele din urma, cu toleranta si acceptare. Cand reusim sa facem acest lucru, ne intregim de fapt sinele fragmentat, ne vindecam ranile spirituale si ne eliberam corpul emotional, fizic si mental din propria inchisoare in care am fost prinsi.
  • O portie redusa de “zahar spiritual”. Acesta se regaseste in viata noastra oridecate ori ne oferim o recompensa imediata, dar nu cu cele mai bune efecte pe viitor, de exemplu: glume pe seama altora, sarcasm si ridiculizara oamenilor, flirtul nepotrivit, barfa si imprastierea zvonurilor. Din pacate, indiferent daca o facem constient sau nu, amuzamentul acesta egoist doar ne intareste criticul interior si este o alta forma de auto-agresiune.
  • O portie consistenta de “fibre spirituale” este echivalenta cu un nivel inalt de onestitate, integritate si etica in toate aspectele vietii noastre, in relatia cu oamenii, animalele si natura deopotriva. Astfel, putem alege in fiecare zi sa spunem adevarul, sa facem ceea ce spunem, sa nu facem promisiuni pe care nu avem de gand sa le onoram si in general, sa nu manipulam circumstantele in favoarea unui castig personal necuvenit.
  • Monitorizarea “caloriilor spirituale”. La sfarsitul fiecarei zile, revedem demersurile noastre in practica Iertarii si ne intrebam: “Este ceea ce am intreprins astazi, ceva ce intareste si pe altii? Ce as face maine diferit?” Daca am fost nepoliticos cu cineva, imi pot propune sa fiu mai rabdator si tolerant. Daca am fost iritat si furios, imi pot propune sa eliberez resentimentele si sa invat compasiunea. Ceea ce “ne fac” altii nu e treaba noastra. Noi avem datoria de a pastra curatenie in propria Casa.
  • “Exercitiile spirituale” – la fel cum exercitiile fizice ne ajuta intr-o dieta pentru controlul greutatii, tot asa practica exercitiilor mentale prin care ne amintim de ce facem practica Iertarii, ne sustin pe Cale. Ne putem reaminti asta in fiecare dimineata timp de cateva minute “Sunt capabil, Merit, Sunt fericit, Sunt iubitor, Sunt sprijin pentru altii, Merit abundenta si succesul”

Cand incepem aceasta dieta, cel mai probabil vom intalni rezistenta celor din jur – asa cum se intampla de fapt, in cazul oricarei decizii de acest fel. Membrii familiei, prieteni, colegi sau vecini isi vor exprima propriile insecuritati si frici in mod constient sau subconstient, facand poate sa ne simtim prost pentru alegerea noastra, sau ne pot ridiculiza ca suntem “prea draguti” – in cel mai fericit caz.

Cel mai bun lucru pe care-l putem face in acest caz este sa-i asiguram in continuare de iubirea si consideratia noastra, sa-i incurajam sa faca aceleasi transformari daca simt ca e momentul si pentru ei, dupa care le cerem sa ne respecte alegerile, indiferent de propriile emotii si sentimente.

 

Sursa: Cartea “Forgive To Win” de Walter E. Jacobson
Extras, traducere si adaptare: Liliana Stanciu – EliberareEmotionala.ro
Nota: Puteti prelua integral sau partial acest material, mentionand link-ul catre articol si il puteti republica in conditiile in care includeti autorul si sursa, lasand intacte celelalte link-uri din postare, precum si creditul traducerii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *