In acest moment avem cum sa spunem fara temerea ca am putea gresi: Anul 2020 poate fi inscris ca an de renastere individuala si planetara, de incepere a unor noi modele de existenta, experienta si creatie. Obositi, dupa luni intregi de zbucium interior, extenuati de galagia mintii, de indoieli, de frici si dureri, avem prilejul ca in fiecare zi sa renastem.

Si chiar daca fiecare clipa e un nou inceput, perioada prin care trecem, pregateste o alta a caror transformari nici macar nu le putem cuprinde in acest moment. Dar ne putem pregati pentru ele.

David Bohm este omul de stiinta care a fost considerat unul dintre cei mai importanti fizicieni ce a contribuit deopotriva cu idei la teoria cuantica, neuropsihologie si filozofia mintii.

El a descris cel mai bine faptul ca noi vedem si simtim mai putin de 1% din ceea ce se afla de fapt, in acest univers si ne-a vorbit despre ordinea explicita si ordinea implicita. Ordinea explicita este ceea ce vedem cu ochii fizici, respectiv ordinea implicita – ceea ce nu putem vedea.

S-a demonstrat stiintific ca ceea ce vedem cu ochii fizici, auzim cu urechile fizice, ce simtim prin atingere si prin toate celelalte simturi, reprezinta mai putin de 1% din campul electromagnetic cunoscut. Deci restul de peste 99% se afla in ordinea implicita, in afara posibilit?tii de perceptie a simturilor noastre.

In 1965, cercetatorii sovietici de la Institutul de Bioinformatie AS Popov au inceput experimentele privind perceptia extrasenzoriala. Ei au descoperit ca organismele umane emit vibratii cu o frecventa cuprinsa intre 300 si 2000 de nanometri si au numit aceasta emanatie, biocamp. Stimularea unor puncte specifice de pe corpul bioplasmatic face sa se intensifice constientizarea, iar aceste puncte-cheie corespund exact cu chakrele energetice.

 

Astazi intre 19.00-21.00 ne intalnim in primul webinar gratuit din seria Lucrului pe centrii energetici, cu tema „Cum sa iti asiguri Echilibrul, prin Lucru energetic pe Chakre”, astfel incat cercetarile mentionate mai sus sa aiba aplicabilitate practica si in viata ta de zi cu zi.

Inca iti poti rezerva locul pe pagina: http://eliberareemotionala.ro/webinar sau direct prin link aici: https://event.webinarjam.com/register/12/51wzzhq

 

Pana acum s-au inscris cu success 406 persoane, dar aproximativ 60 nu au reusit din prima incercare.

Daca te numeri printre acestea, se datoreaza insufletirii cu care am actionat ca sa te poti inscrie cu un singur link, la toate cele 3 intalniri gratuite, pentru ca ti-am pregatit multe surprize.

Asadar, dupa ce apesi butonul “Inregistreaza-te” pe banda albastra a paginii indicate mai sus, se deschide o pagina pe care vezi campul “Selecteaza Data”. Daca nu faci acest lucru, NU se activeaza butonul “Inregistreaza-te acum”.

Singura confuzie care poate aparea pe unele dispozitive (laptop-uri sau telefoane) este ca optiunea pe care o ai cand apesi “Selecteaza data” sa fie in limba engleza (“Register to all dates bellow”), dar e singura pe care poti apasa oricum. Si eu astept cu nerabdare ca TOATE programele informatice de care avem nevoie, sa poata fi traduse INTEGRAL si in limba romana.

Important e ca TOTUL ne serveste, INTOTDEAUNA si ca luam si aceste provocari, ca oportunitati de Crestere si Vindecare.

Si chiar asa si Este!

 

Daca nu suntem prieteni pe Facebook, vezi mai jos anuntul video pe care l-am facut astazi. Are un minut si 18 secunde si simt ca tare o sa-ti placa sa vezi cum circula energia si in tine. Cand ii dai voie, bineinteles ?

 

Iti multumesc ca sustii munca pe care o fac, inclusiv prin trimiterea acestui mesaj catre prieteni!

Ai inca o data link-ul aici: https://event.webinarjam.com/register/12/51wzzhq

 

Cu mult drag, ne vedem in cateva ore!

Liliana

https://infobliss.ro/ 
https://eliberareemotionala.ro/ 
https://www.facebook.com/liliana.stanciu 
https://www.facebook.com/EliberareEmotionala
https://www.youtube.com/user/EliberareEmotionala 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *