In trecut ma feream sa folosesc cuvinte mari, cum sunt cele din titlu – in fond si la urma urmei, viata ne-a invatat ca gratia si usurinta se obtin cu.. “sange si sudoare” (!?). Totusi, cand ametim suficient de dat cu capul de pereti, suntem gata in sfarsit sa primim linistiti “cheile” ce ni se arata 🙂
In lumina celor traite in ultimii ani, am putut sa observ cum multi dintre pasii facuti au reprezentat “chei” autentice de asezare pe Cale, iar una dintre cele mai frumoase mi s-a aratat chiar saptamana trecuta – din directii diferite, dar toate ducand catre adevarul ca veritabila securitate afectiva vine din interior.
In cadrul intalnirii de Vineri, Cristina Palade ne-a condus in cadrul unui exercitiu meditativ de conectare cu Fiintele de Lumina, in care ni s-a transmis un mesaj prea important pentru a-l tine in sfera lucrului cu grupe restranse: “Increderea de sine are ca punct zero de plecare, iubirea Esentei tale divine”.
Daca citesti aceste randuri, te numeri deja poate printre cei care au obtinut rezultate palpabile cu ajutorul Tehnicilor de Eliberare Emotionala, asa ca te sustin pe mai departe ca ori de cate ori simti indoieli in ceea ce priveste Increderea in sine si vrei sa te reconectezi la propria Putere, sa o poti face cu usurinta – vezi aici exercitiul EFT prin care ne repozitionam si ne reprogramam mental, astfel incat sa ne intarim in singura incredere care conteaza cu adevarat (click-dreapta pe link, pentru descarcarea si salvarea fisierului audio).
Cuvintele nu invata, dar experientele DA! Aplica ceea ce impartasim de fiecare data cand simtim ca este ceva important pentru crestere si evolutie si da-ne de veste cand functioneaza si pentru tine. Iar daca esti in trecere sau in apropiere de noi in ziua de Vineri, 16 Decembrie ora 18.50, afla ca tema pe care lucram impreuna este “Simtul masurii. Punctul de Echilibru”. Gasesti toate informatiile necesare AICI si iti poti rezerva locul direct, prin formular:
Desi primim adesea solicitari de conectare online, aceste sesiuni de lucru sunt experientiale 100% si necesita prezenta fizica la sala, dar tot ceea ce presupune exercitiile care pot fi facute individual, isi va gasi formatul electronic potrivit si metoda cea mai buna de a ajunge in curand, la cat mai multa lume – doar ramai aproape de noi si ia din mesaje exact ce simti ca-ti serveste.
Recomand de asemenea, doua evenimente importante pe care le sustin, atat datorita importantei metodelor de lucru cat si a trainerilor cu care am lucrat personal:
- Sistemul Silva Ultramind ESP, 17 – 18 Decembrie – Instructor certificat international Sorin Salajan. Jose Silva a dezvoltat noul Sistem Silva UltraMind ESP in anul 1997, spunând ca: “motivul pentru care ni s-au dat abilitatile psihice este de a afla pentru ce anume am fost trimisi aici si sa indeplinim acel scop cu succes.”
Sistemul Silva Ultramind ESP iti arata nu doar cum sa descatusezi puterile incredibile ale propriei minti, ci si cum sa le folosesti pentru a te conecta la nivel spiritual, obtinand astfel orientarea necesara pentru succes, sanatate, fericire si implinire. Este o promisiune care iarasi, pare sa foloseasca cuvinte mari, dar verifica cu atentie daca nu cumva este ceea ce te cheama. Astazi este si ultima zi de inscriere cu reducere – vezi detaliile AICI.
- Cursul NLP Practitioner – Art of Learning ce incepe in 15 Decembrie 2016. Cursul este certificat American Board of NLP si dureaza 4 module, iar trainer certificat international este Dorel Butuca, fondator NLP Institut. Certificarea NLP Practitioner reprezinta una dintre cele mai importante certificari la nivel mondial si poate fi considerata de asemenea, un adevarat manual de utilizare eficienta a creierului.
Toate exercitiile practice, resursele gratuite si recomandarile pe care le fac sunt menite sa ofere repere importante si sustinere in evolutia noastra pe acest pamant si vreau sa simtim cu adevarat, ca suntem binecuvantati sa traim in aceste vremuri. Daca sunt unele momente in care ne simtim mai zdruncinati decat in altele, e bine sa ne conectam la aceste resurse si sa ne intrebam Inima: “Ce imi face bucurie sa traiesc acum?”
Apoi s-o urmam! 🙂
Cu drag,
Liliana Stanciu
http://infobliss.ro/
http://eliberareemotionala.ro/
https://www.facebook.com/liliana.stanciu
https://www.facebook.com/EliberareEmotionala