Primul tau Invatator

Desi ne place sa credem despre noi insine ca suntem indivizi independenti, realitatea este ca suntem interdependenti cu intreaga umanitate si cu toate formele de viata de pe aceasta planeta. In sensul cel mai larg, Pamantul este super-organismul care ne cuprinde pe toti si pe fiecare in parte. Din punctul de vedere al filozofiei hinduse, primul nostru Invatator – un adevarat guru, maestru spiritual – este mama …

Indreptar de resetare constienta

“Cu adevarat intelept este sa observam ca spiritul si trupul nostru sunt in stransa legatura. Pe masura ce primul se trezeste si ne conectam cu cel ce este numit Sinele nostru Superior, corpul isi activeaza si el catenele ADN-ului si se metamorfozeaza treptat, incepand chiar de la nivel celular. Asadar, purificarea are loc atat “prin” cat si “in” el, iar elevarea Fiintei se petrece impreuna cu forma …

Printre gropi si constelatii

Cum putem fi in Gratie cu noi insine? Cu ceilalti si evident.. cu Viata? Cum putem parcurge aceasta Calatorie intr-un mod care sa serveasca timpurile si binele nostru cel mai Inalt, dand curs alegerii de a ne alinia cu ele? Ne-am pus aceste intrebari si am decis sa le acordam cea mai mare atentie in intalnirea cu tema “Gratie sub presiune” din seria “Dansand cu Viata” – …

Gratie sub presiune

“Pe masura ce constiinta incepe sa se ridice pe umerii constientei pure a sistemului nostru emotional, vom putea, in sfarsit, privi dincolo de valul care ne-a tinut captivi atata timp. Odata ce ne-am eliberat astfel de propriile minti, vom putea intr-adevar face din viata noastra o mare poezie. Intram intr-o epoca de o frumusete desavarsita – o epoca transcendenta in care creativitatea va domni, iar viata insasi …

Vino in Trecut, ca sa te duci in Prezent – Exercitiu practic

Share Du-te in Prezent, acolo unde CREZI ca esti acum, dar nu esti cu-adevarat. Acum esti AICI si ACUM, in siguranta, “vorbind” cu mine/ citind/ ascultand – nu exista nici o tradare, nici o nedreptate, nici o trauma, nici un pericol prin care sa treci. Totusi, ai adus cu tine toate astea – exact in masura in care ele au existat in trecutul tau – si te …