7 ani si 7 luni

Majoritatea postarilor mele fac referire la situatii de viata prin care am trecut, astfel incat concluziile desprinse – indiferent ca vorbim despre intelegeri ale mintii, sau trairi ale inimii – sa serveasca si altora ca referinte si intrebari in lucrul cu sinele. Nici mesajul de astazi nu este diferit. 7 ani si 7 luni ar fi implinit ieri cel pe care-l pot numi cu mana pe inima, …

Primul tau Invatator

Desi ne place sa credem despre noi insine ca suntem indivizi independenti, realitatea este ca suntem interdependenti cu intreaga umanitate si cu toate formele de viata de pe aceasta planeta. In sensul cel mai larg, Pamantul este super-organismul care ne cuprinde pe toti si pe fiecare in parte. Din punctul de vedere al filozofiei hinduse, primul nostru Invatator – un adevarat guru, maestru spiritual – este mama …

Vino in Trecut, ca sa te duci in Prezent – Exercitiu practic

Share Du-te in Prezent, acolo unde CREZI ca esti acum, dar nu esti cu-adevarat. Acum esti AICI si ACUM, in siguranta, “vorbind” cu mine/ citind/ ascultand – nu exista nici o tradare, nici o nedreptate, nici o trauma, nici un pericol prin care sa treci. Totusi, ai adus cu tine toate astea – exact in masura in care ele au existat in trecutul tau – si te …

Fara macar sa stii ca faci acest sport extrem

Parca abia ACUM inteleg! Tot ce parea c-a inceput din sincronicitati si curiozitate in ultima vreme, devine Claritate pentru mine. Te invit la o scurta calatorie in propriul tau trecut, in timp ce ma insotesti in randurile care urmeaza si cel mai probabil, vei observa la randul tau – cateva elemente cheie in propria-ti viata. Am tot pus accent pe Puterea lui 7 in ultima vreme si …

Reconciliere in vederea manifestarii

“Vom explora putin aceasta lume a credintelor (convingerilor) noastre. Incepem cu disocierea banilor de abundenta. Abundenta este mult mai mult decat aspectul financiar. In principiul abundentei gasim aspectul Inspiratie. Aveti imaginatie? Va simtiti inspirati de Viata? Va opriti pentru a nu face nimic – sa respirati simplu, constient? Abundenta este bogatie. Mai intai de toate, bogatie interioara. Invers este saracie. Nu numai lipsa banilor – vorbesc despre …