Programare mentalaDau chiar de la inceput raspunsul intrebarii din titlu, intrucat ma urmareste de cateva luni bune, de cand l-am auzit in aceasta forma simplificata: “Pentru ca stim CUM”

Sigur ca Bruce Lipton, Joe Dispenza si multi specialisti in neurostiinte ne explica de ceva vreme modul in care ne cream realitatea dar poate ne vine greu sa credem ca tot noi suntem cei care o putem schimba, atunci cand nu ne mai serveste.

Am aflat raspunsul de mai sus cand am intalnit metoda FasterEFT si pentru ca de curand, am inceput formarea in Programare Neuro-Lingvistica – pe care se bazeaza metoda amintita – mi-am dat seama ca este din ce in ce mai simplu sa intelegem emotiile si sa alegem ce vrem sa experimentam, daca incepem din minte, de unde a pornit crearea lor. Si daca avem puterea de a le crea inseamna ca avem si puterea de a le schimba sau elibera.

Programarea din timpul copilariei inseamna de fapt, ca problemele noastre apar chiar din momentul conceptiei noastre – noi experimentam realitatea acestei lumi in urma programarii la nivelul subconstientului. Avem probleme pur si simplu pentru ca ne-am nascut intr-o lume in care cei din jurul nostru au probleme, iar noi am invatat sa “le facem fata”, invatand sa le tratam in acelasi mod.

Cauza reala a problemelor noastre este propria perceptie, respectiv felul in care interpretam ceea ce ni se intampla, prin propriile filtre si informatiile pe care le-am acumulat in trecut. “Stim” ceea ce ni se intampla, pe baza amintirilor si a sistemelor de referinta pe care le-am format, cu “ajutorul” celor din jur.

Si desi trecutul ar trebui sa fie un capitol incheiat, el inca pare atat de real tocmai datorita incarcaturii emotionale care este inca prezenta atunci cand aducem amintirile in atentie.

In egala masura, viitorul nu exista nici el – ceea ce facem insa, este ca luam toata programarea emotionala din experientele trecute si o proiectam in viitor. Nimic nu este cu adevarat real, in afara de momentul Prezent. Orice altceva in afara lui este crearea  si re-crearea a ceva ce exista in mintea subconstienta – de aceea nici nu este atat de evident ca putem schimba asta.

In momentul in care consideram problemele noastre ca simple si puternice creatii ale mintii subconstiente, ne dam seama cat de bine antrenati suntem sa le producem si sa le mentinem. Noi facem cu adevarat, ceva CORECT! Nu trebuie decat sa recunoastem ca daca producem si mentinem atat de bine suferinta, atunci avem calitatea extraordinara de a STI cum s-o facem.

In momentul in care ne dam seama cat de puternici suntem sa cream realitatea noastra – chiar si daca asta inseamna in unele cazuri, suferinta – atunci ne dam seama ca ne putem lua puterea inapoi si putem invata cum sa schimbam tiparul dupa care am construit. Daca facem ceva puternic inseamna ca STIM CUM, deci avem abilitati nu slabiciuni, suntem dotati nu infirmi.

Sigur ca “Avem emotii negative pentru ca stim CUM” este cel mai simplu raspuns – si deopotriva, contrariaza si incita in acelasi timp – insa asta ne ajuta si sa intelegem ca “daca stim CUM” inseamna ca putem invata si “cum sa NU le avem”.

Observ cu bucurie ca tot mai multi oameni vor sa invete acest lucru, indiferent ca prin Sesiuni individuale de lucru sau prin ateliere. Daca sunteti printre cei care vor sa aplice cat mai repede, Tehnicile de Eliberare Emotionala pentru rescrierea programelor mentale si eliberarea emotiilor negative, va astept la Atelierul de lucru din 03 August, ora 10.00

Toate cele bune,
Liliana

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *