Primesc nenumarate mesaje in care mi se solicita sprijinul pentru eliberarea emotiilor negative, rezolvarea blocajelor de orice fel, a bolilor si multe asemenea.

Iar eu de ani de zile, insist cu raspunsul meu invariabil prin care transmit ca nu exista o pilula anume, respectiv un exercitiu specific pentru fiecare situatie in parte. Cel putin, NU in prima instanta.

Primul lucru pe care il are de facut cineva care doreste sa rezolve ceva (orice!) este sa se retraga un pas, pentru a avea o noua perspectiva. E ca si cum ai avea o rana si ai nevoie sa o dezinfectezi inainte de orice altceva – inainte de a pune un plasture anume, sau de a face o operatiune specifica.

Din punct de vedere spiritual, tot ceea ce petrecem in acest plan fizic ca experienta este privit dintr-o perspectiva mai inalta, ca fiind in ordine Divina si reprezinta pentru noi o oportunitate de a invata si de-a ne extinde in constiinta.

 

Colin Tipping nu numai ca a stiut acest lucru, dar a si lasat omenirii un instrument de lucru pe care l-am iubit din prima clipa!

Cand am descoperit Metoda Radical Forgiveness (Iertarea Completa), cu cativa ani buni in urma, i-am simtit puterea si gratia pe propria piele, apoi nu a existat vreo persoana cu care am lucrat aplicand aceasta metoda impreuna cu EFT, fara sa vad transformari si eliberari semnificative.

De cate ori trecem prin procesul de Iertare completa, constientizam Adevarul propriei povesti de viata si suntem cu adevarat Prezenti pentru noi insine, fiind martori la felul in care se exprima partile noastre ranite – partile din noi care simt nevoia “sa-si spuna Povestea”.

 

Cand iti doresti cu adevarat PRIMUL exercitiu cu care sa incepi in orice proces de vindecare si crestere, este imperios necesar sa ti-l faci! Nu te mai intreba ce sa folosesti, nu mai cauta in dreapta si stanga, nu il astepta sa pice din cer si nu intreba alti specialisti “ce e mai bine”. TU stii cel mai bine!

Iar eu iti arat cu ajutorul metodei lasate de Colin Tipping, cum sa scoti aceste lucruri la suprafata.

 

Daca vrei sa inveti si sa practici profund Iertarea, alege sa participi la sesiunea de lucru “Iertarea Completa”, din a doua zi de Paste, astazi intre orele 19-21.00

In plus fata de intalnirea in direct, primesti tot continutul cursului cu acelasi nume:

  • Formularul de lucru si instructiuni de completare personalizata
  • Modelul exercitiului personalizat (script si audio)
  • Meditatia Trandafirului
  • Iertarea, Iertarea de sine si Ho’oponopono
  • Exercitii meditative (Conectarea cu dimensiunile spirituale, Taierea corzilor energetice negative, Decizie spirituala si Cheia intentiei, Dezlegari si Aducerea Darurilor Divine)
  • Inregistrari webinare de lucru

 

In cazul in care ai deja acces la cursul Iertarea Completa (Radical Forgiveness) doar urmareste in urmatoarele ore, primirea prin email a link-ului de participare de la ora 19.00

Investitie: 147 lei

Materiale suport: curs online, script, audio si in direct, Luni 03 Mai 2021, ora 19.00 (acces la inregistrare, dupa intalnire).

 

Apasa pe imaginea de mai jos, pentru inscriere:

Iti multumesc ca dai mai departe!

 

Cu drag,

Liliana

 

PS – Link-ul de inscriere la Metoda de Iertare Completa este AICI

Intalnirea va fi inregistrata si vei avea acces la:

  • Formularul de lucru si instructiuni de completare personalizata
  • Modelul exercitiului personalizat (script si audio)
  • Meditatia Trandafirului
  • Iertarea, Iertarea de sine si Ho’oponopono
  • Exercitii meditative (Conectarea cu dimensiunile spirituale, Taierea corzilor energetice negative, Decizie spirituala si Cheia intentiei, Dezlegari si Aducerea Darurilor Divine)
  • Inregistrari webinare de lucru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *