Ego – prieten sau dusman?

“Se pare ca aceasta discutie devine recurenta si îi polarizeaza puternic pe oameni. Este ego-ul un rau împotriva caruia trebuie sa luptam, o forta sinistra care ne fura fericirea? Sau arata el precum un copil care trebuie domolit, controlat si pe care, în final, trebuie sa ti-l faci un prieten? Ne este ego-ul dusman sau aliat?

Observ cum aceasta chestiune creeaza nenumarate conflicte între si printre oameni. Daca ne referim la o chestiune simpla, de ce raspunsul la ea nu este, la rândul sau, unul simplu si clar? E usor de priceput: chestiunea în sine este defectuoasa. Faptul ca suntem capabili sa vedem ego-ul fie ca pe un prieten fie ca pe un dusman este în sine, un exemplu perfect de falsa dihotomie. De aici si iluzia ca dispunem exclusiv de aceste doua optiuni.

Dualitatea se bazeaza pe dihotomia falsa, bun sau rau, corect sau gresit, luminos sau întunecat. EA este cea care lanseaza aceasta imagine a unui univers de lucruri contrarii care se opun unul altuia si din care trebuie sa alegi doar pe unul sau pe celalalt. Este un mod bidimensional si incredibil de marginit de a vedea lucrurile. Din cauza lui oamenii întâmpina mari dificultati în transcenderea ego-ului.

Daca privesti ego-ul ca pe un prieten, ca pe un lucru caruia sa-i conferi o înfatisare si pe care sa-l controlezi, nu faci decât sa îti irosesti fortele pe seama unei false perceptii a sinelui. La fel, daca privesti egoul ca pe un dusman, unul împotriva caruia sa lupti si pe care sa-l înfrângi, îti risipesti energia în aceeasi directie.

Orice varianta ai alege, nu faci decât sa îi transferi din propria putere, chiar si atunci când lupti împotriva sa. Undeva, în mintea persoanei care se lupta cu ego-ul, salasuieste, nu-i asa, credinta ca el are putere asupra acelei persoane si acesta ar fi motivul pentru care capata sens lupta împotriva lui.

Si, atâta timp cât crezi acest lucru, el va fi adevarat. Credinta ca ego-ul are control asupra ta îsi are originea în subconstient în timp ce la suprafata se duce lupta cu ego-ul însusi. Va trebui sa cautati mai adânc si sa va întrebati de ce ego-ul detine controlul si cine este cel care i-l confera.

Nu poti transcende un gând de esenta dualista prin însasi gândire dualista. Prin chiar natura sa, ego-ul este gândire dualista. Considerându-l doar prieten sau doar dusman – ceea ce este un exemplu tipic de gândire dualista – nu facem decât sa întarim ego-ul însasi.

Acest tip de gândire limitata ne îndeparteaza de adevar: pentru multi oameni, ego-ul este atât prieten cât si dusman. Atunci când reusesti un anumit lucru, te simti mândru – o “emotie pozitiva” care pleaca de la ego-ul ce joaca rol de prieten. Din contra, atunci când nu reusesti, te încearca un sentiment de jena, o “emotie negativa” generata de ego-ul aflat pe post de dusman.

Nu recomand transformarea ego-ului în prieten, în dusman dar nici în ambele la un loc. El trebuie privit doar ca ceea CE ESTE.

Daca am încerca sa ne închipuim constiinta ca pe o masina cu care circulam peste tot, atunci aceasta ar începe sa se murdareasca pe dinafara, nu-i asa? Daca presupunem ca masina aceasta nu ar fi curatata niciodata, am putea considera ca prin parbrizul si geamurile ei nu am mai putea vedea în exterior. Murdaria care se aduna pe masina devine atât de consistenta încât culoarea originala a masinii este uitata, murdaria însasi devenind noua culoare a acesteia.

Aceasta este chiar relatia dintre constiinta si ego – si în consecinta, culoarea NU devine un dusman (ea doar este ceea CE ESTE). De fapt, întreaga idee de a avea un “dusman” este doar o parte a murdariei care s-a acumulat pe masina.”

 

Sursa: http://soundofheart.org/galacticfreepress/content/ego-friend-or-enemy

Traducere: Prof. Dan Pasat

Puteti republica aceasta traducere, in conditiile in care includeti link-ul prezentului articol, lasand de asemenea, intacte alte link-uri existente si creditul traducerii.

Sa va fie cu folos si bucurie!

Cu drag,

Liliana
http://eliberareemotionala.ro/
www.facebook.com/liliana.stanciu
www.facebook.com/EliberareEmotionala

 

[fbcomments]