O sa spui ca nu intotdeauna e adevarata afirmatia din titlu.. Intr-adevar, dar cand totusi asa stau lucrurile, atunci numim asta VIATA. Iar in aceasta dimensiune, ea este presarata cu durere.
Ori de cate ori am ocazia, eu prefer sa recadrez lucrurile, astfel ca atunci cand explorez durerea sau chiar suferinta, prefer sa le numesc etape ale Transformarii. Avand aceasta imagine in minte, m-am referit la cele 5 faze ale durerii, atunci cand am discutat in Vinerea Mare la 6TV, despre perioada actuala.
Nu stiu daca ai urmarit deja emisiunea, dar ti-o trimit ca sa o ai ca reper, atunci cand explorezi in ce situatie te afli.
Modelul celor 5 stadii ale durerii a fost introdus in 1969 de catre Dr. Elizabeth Kubler-Ross, inspirata fiind de lucrul cu pacientii sai care se aflau in faze terminale. Mai tarziu in viata, ea a aratat ca aceste faze nu sunt intr-o progresie liniara si predictibila si ii pare rau ca a scris despre ele intr-o perioada in care nu au fost pe deplin intelese.
In prezent, vrem-nu-vrem le experimentam din plin pe propria piele, iar faptul ca avem destule coordonate pentru multe constientizari, ne ajuta sa fim optimisti si sa ne dam voie a crede ca totul face parte dintr-un plan mai Inalt.
Nu stiu in care, sau in cate dintre aceste stadii te-ai regasit in ultima vreme, dar ti le semnalez mai jos pentru a constientiza o data in plus, ca sunt etape firesti asa cum spuneam, ale Transformarii:
- Negarea este faza in care individul considera ca realitatea pe care o traieste este falsa, ca ceva e cumva gresit si acel lucru nu e cu putinta sa se intample.
- Furia este cand individul recunoaste ca nu mai poate continua negarea, devine frustrat si apar reactiile de genul: “De ce eu? /Nu-i corect!/ Cum de se poate intampla asta?/ Cine e de vina?”
- Negocierea apare cand individul alege speranta, pentru a evita cauza durerii si eventual se roaga, cere, promite etc.
- Depresia este cand individul este deznadajduit, sufera, se retrage, fiind adesea in stari de oboseala si anxietate, cu emotii de frustrare, tristete si neputinta.
- Acceptarea inseamna ca individul experimenteaza totul, nu fara durere, ci fara rezistenta in fata acesteia.
Apasa pe imaginea de mai jos pentru a urmari emisiunea in care vorbesc in principal despre etapa acceptarii si cum putem ajunge mai usor la ea:
Si pentru ca impreuna putem face ca totul sa devina mai usor, iti propun o intalnire online gratuita in care sa aplicam instrumente puternice de sutinere pentru vremuri in schimbare, Sambata 16 Mai, la ora 10.30.
Trimite-mi subiectul cel mai important pentru tine acum, astfel incat sa lucram punctual, pe ce te intereseaza.
Da mai departe, pentru a crea dinamica cea mai potrivita, iar prin propria Transformare vom contribui la cresterea constiintei colective.
Cu drag, pe curand!
Liliana Stanciu
PS 1 – Daca te-ai inscris pana acum la cursul online “Procesul de Iertare Completa” probabil ca ai obtinut deja multe raspunsuri. Campania pe care o derulez in continuare pentru Vasi Borcan, il va ajuta sa isi cumpere si baterii pentru carutul cu care se deplaseaza.
Impreuna il putem ajuta!
- Poti trimite orice suma in contul RO26BRDE240SV32602112400 deschis la BRD, swift BRDROBU, pe numele BORCAN VASILE
- Sau te poti bucura de cursul online “Procesul de Iertare Completa” la numai 147 lei
Reducerea de 40% este inca valabila si gasesti in acest curs:
– toate resursele pentru obtinerea exercitiului personalizat
– formularul de lucru
– instructiunile de completare
– meditatia Trandafirului (de vindecare prin Iertare)
– resurse aditionale (exercitii de protectie energetica, de dezlegari si aducerea darurilor divine)
– webinar cu instructiuni video
– modelul de obtinere a exercitiului personalizat scris in care sa completezi cu raspunsurile tale
– modelul exercitiului audio in care sa pui pauza pe inregistrare si sa-ti dai raspunsurile in gand, sau cu voce tare
PS 2 – Nu uita sa imi trimiti tema dorita pentru intalnirea online gratuita de Sambata 16 Mai, ora 10.30
