“Nu ti-e rusine?! Cum sa faci asa ceva?”

“Tin minte, de parca s-ar fi intamplat ieri. Eram la gradinita, inca in grupa mica. Ma aflam in vestiar si ne pregateam pentru plecare. Ma simteam foarte bine. Doar ne jucasem toata ziua!

In timp ce ma chinuiam sa ma inchei la sireturi, a venit la mine Ionut, unul dintre colegii de grupa.
–          Imi place mult cowboyul tau. Nu il am in colectie. Mi-l vinzi mie?
–          Il vrei? Mai am si altii acasa. Cat imi dai pe el?
–          5 lei. Atat e unul nou la librarie.
–          Bine. Batem palma.

Atunci nu am constientizat ca tocmai facusem prima “afacere” din viata mea 🙂 Inca nu implinisem 6 ani. Eram atat de fericit! aproape ca pluteam. Ziua aia era perfecta. Doar ca starea mea de fericire nu a durat foarte mult.

Dupa ce ne-am schimbat, au intrat in vestiar parintii sa se asigure ca totul e in regula si sa plecam catre casele noastre. In ziua aceea, la mine a venit mama.
–          Uite mama! Am vandut cowboyul maro! Uite ce am luat pe el! Si am deschis palma mica, aratandu-i mamei moneda aceea de 5 lei. Eram atat de mandru de mine, desi nu stiam exact cat inseamna moneda de 5 lei pe care o tineam in mana, dar o mai vazusem la oamenii mari din jurul meu. Stiam ca inseamna ceva..
–          Ce ai facut?! Cum l-ai vandut? Cui l-ai vandut?
–          Lui Ionut. El a vrut.
–          Mergi imediat si da-i banii inapoi! Si ia-ti cowboyul inapoi.
–          De ce?! Nu este al meu? Nu vreau sa-i dau banii. Nu am avut insa nici-o sansa. M-a luat de mana si m-a tras dupa ea, catre sora lui Ionut care venise sa il ia. I-a dat banii si a luat cowboyul inapoi.
–          Sa nu mai faci asa ceva, niciodata! mi-a spus. Sa vezi ce-ti face tac’tu cand o sa afle!

M-am trezit din somnul de dupa-amiaza..  Cred ca era aproape 6 seara. In dormitor era intuneric, dar vedeam lumina din bucatarie prin geamul de la usa si vocea tatei cum rasuna de parca ar fi fost langa mine: “Asta e sanatos la cap?! Cum sa vanda jucariile? Maine imi vinde mobila din casa. Sa nu-l mai prind ca face asa ceva!”

Nu mai stiu ce s-a intamplat in continuare.. stiu doar ca mi-am tras plapuma peste cap si voiam sa ma ascund. Tremuram. In camera era intuneric si imi era frica. Din tonul vocii parintilor mei intelesesm ca am facut ceva rau. Foarte rau chiar! Dar nu intelegeam ce.. Era jucaria mea si am vandut-o cinstit unui baiat care mi-a dat bani pentru ea.

De-a lungul copilariei si apoi, in adolescenta am mai trait experiente de genul acesta. Apareau diferite ocazii in care puteam sa cumpar sau sa vand diverse obiecte, dar de fiecare data mi se spunea: Nu ti-e rusine? Cum sa faci asa ceva? Si de fiecare data nu intelegeam ce fac rau sau gresit? Dar simteam ca este ceva ce nu este bine sa fac.

Mai tarziu, pe la finele liceului, am inceput sa vand cartile vechi la anticariat, sau sa ii fac unui coleg tema la matematica, in schimbul unor sume de bani. Apoi, in facultate sa vand parfumuri colegilor din camine. Din gura parintilor mei auzeam de fiecare data, acelasi cuvinte: “Nu ti-e rusine? Cum sa faci asa ceva? Nu ti-e rusine?!”

Desi continuam sa fac asta, in mine era o parte care simtea o rusine foarte mare! Parca era ceva nefiresc. De parca a vinde sau a cumpara e ceva rusinos. Ma ascundeam pe cat puteam de ei si nu voiam sa le impartasesc. M-ar fi judecat inca o data. Multa vreme am trait cu aceasta rusine in mine. Dar si acum imi amintesc, cum strangeam moneda in mana si nu voiam sa o returnez.”

Acesta este mesajul pe care l-am primit ieri, de la Sorin. Au trecut exact 30 de ani de la intamplarea relatata de el si mi-a marturisit “O parte din mine nu a fost deloc confortabila sa scrie textul asta. Desi mi-am propus sa ti-l trimit imediat cum am vazut newsletterul tau, mi-am dat seama ca toata ziua mi-am gasit ceva de facut, numai sa nu-l scriu.”

Acum te invit sa faci un exercitiu de imaginatie si sa imi spui ce crezi. Cam ce relatie o fi avut Sorin cu banii? Si cam cat crezi ca i-a luat sa o vindece? Apoi te invit sa mai faci un exercitiu – de instrospectie de data aceasta, observand reperele cu privire la bani, din propria-ti viata. Ce se spunea in jurul tau, pana la varsta de 6 ani? Cum se comportau adultii? Ce parere aveau ei despre bani? Ce emotii? Ce povesti spuneau? Ce frici ieseau la suprafata? Daca nu ai trecut deja prin propriul proces de vindecare, tocmai ti-ai raspuns la intrebarea cu privire la stadiul relatiei pe care o ai cu banii.

Iar daca incercarile in aceasta directie nu sunt in planul vietii tale, inseamna ca acest mesaj iti este mai putin folositor, in comparatie cu altele. Atentie, insa! Intrebarea nu e daca avem bani sau nu. Ideea este ce pret platesc pentru a-i avea? Ma bucur de ei? Sau in singuratatea mea (chiar si in doi, cateodata) sunt de acord cu dictonul “cine are noroc la bani, nu are si in iubire”?

Cand l-am cunoscut anul trecut pe Sorin, se chinuia sa iasa dintr-un sistem in care simtea ca se sufoca. Lucrase ani de zile la edituri de prestigiu, facand cu succes munca de acolo, in aproape toate rolurile. Atat de mult ii placea, incat stia si tot ce aveau colegii lui de facut, astfel incat nu-i de mirare ca-i ajuta pe toti. Totusi, devenise atat de evident ca e limitat in optiuni si in ultima instanta, financiar, incat simtea ca nu mai are aer.

In prezent, el s-a specializat in marketing si isi foloseste talentul de a scrie, in a-i ajuta pe cei care au nevoie de serviciile lui. Spre deosebire de vremurile in care ii era rusine sa ia bani pentru temele la matematica cu care ii ajuta pe colegii de scoala, acum Sorin mi-a scris cand a vazut anuntul cursului Soloprenor in Noua Energie “Iti multumesc ca m-ai ajutat sa lucrez in urma cu un an, pe aceasta amintire. Te anunt ca mi-am facut firma si sunt gata sa trec la urmatorul nivel de incredere si vindecare a relatiei mele cu banii 🙂 ”

Aseara am avut o intalnire cu o doamna doctor absolut speciala – vizionara si Conectata – abia astept sa pot primi permisiunea de a-ti vorbi despre dansa! Spunea printre altele, ca in cei 30 de activitate in lucrul cu pacientii, rar a vazut cate unul-doi cu o varsta emotionala de peste 6 ani. In rest, noi cam aceasta varsta o avem cand vine vorba de reactii, emotii si ca atare, decizii.

De aceea tot avem nevoie de cursuri si constientizari.. Ca sa iesim odata din bucla asta si sa reusim a depasi varsta copilariei, inclusiv din punct de vedere emotional. Imi spunea un prieten “Nu inteleg, e un paradox! Ai nevoie de bani, ca sa te vindeci si sa.. inveti a face bani!”. Raspunsul e ca nu ai nevoie. Dar e de dorit sa ai aceste resurse, pentru ca altfel Calatoria Eroului e mai grea (Joseph Campbell a descris in detaliu modelul “Calatoria Eroului” care a fost de altfel, preluat in psihoterapie si coaching, ca mod practic in descoperirea misiunii personale si profesionale).

Pentru ca in doua ore plec la munte sa particip la un curs, m-am gandit sa iti trimit aceste ganduri intrucat pana Joi, nu stiu ce ragaz mai am. Chiar si asa, in pauzele de practica, sigur iti voi mai trimite din mesajele primite pentru ca pe mine personal, ma emotioneaza si ma simt binecuvantata sa pot participa si la transformarea altora, dar pentru tine poate sa faca “click” intr-un mod stiut numai de tine.

Gasesti inca o data aici cateva resurse importante cu care poti incepe sa lucrezi deja, iar AICI programul de sustinere pe care l-am creat special, in lumina celor de mai sus.

 

Iti multumesc ca dai mai departe!

Cu drag, pe curand!

Liliana

infobliss.ro
eliberareemotionala.ro/
facebook.com/liliana.stanciu
facebook.com/EliberareEmotionala
youtube.com/user/EliberareEmotionala

 

PS – Ma gandeam la cele impartasite de Sorin si am ramas un pic pe ganduri.. Iti dai seama ca incepand cu baietelul de la gradinita, continuand cu cel ajutat la matematica, cei care au cumparat cartile de la anticariat, cei care s-au bucurat de parfumuri si cati altii – toti si-au implinit o dorinta, nevoie, placere, bucurie? Numai ca lor nu le-a fost rusine.. ei doar au gasit o solutie pentru ei insisi. Tu ce crezi? Chiar ma ajuta raspunsul tau!

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *