Poate e greu de crezut, dar n-am avut idee ca Meditatia de Manifestare anuntata cu ceva vreme in urma, va fi gata chiar in prag de Craciun!

Dupa socotelile mele ar fi trebuit sa ajunga la toata lumea inca de luna trecuta, cand terminasem orice urma de traducere si adaptare. Insa 2018 m-a invatat multe, iar cel mai mare dar pe care mi l-a facut a fost ca.. NU mi-a indeplinit dorintele!! 🙂

Sa rectific, totusi: nu mi-a indeplinit dorintele, asa cum mi-am inchipuit eu c-ar trebui sa fie bifate. Mi-a aratat insa calea spre o altfel de implinire – spre Adevar, spre conectare autentica pe orizontala, spre Conectare pe verticala si mai presus de toate, spre Iubirea de sine. Atunci cand nu ne mai zbatem sa iasa totul cum vrem noi, invatam sa ne Ascultam inima – sa observam semnele pe care ni le trimite atunci cand nu mai poate urma intortochelile mintii – si sa ne onoram nevoile.

Iti doresc ca ori de cate ori nu ti se indeplinesc dorintele, sa ai Incredere ca lucrurile se intampla cu Sens si nici macar nu e nevoie sa il cuprinzi, ca sa te poti Bucura pana la urma. Un singur lucru ai de facut – si acesta poarta mai multe nume: sa te predai; sa renunti la rezistente; sa ai Incredere deplina. Acum insa, nu te voi mai cicali cu acest aspect – am facut-o destul de-a lungul anului 🙂

Ieri am primit si ultimul raspuns interior referitor la forma acestui exercitiu puternic. Cand am o urma de indoiala cu privire la ceva, atunci e clar ca nu imi iese ce-mi propun. Dar in acest an am invatat – cat n-am invatat intr-o viata – unul din cele mai importante lucruri: sa observ semnele si sa am incredere in propriul meu instinct!

Nu este deloc intamplator ca am fost ghidata sa iti trimit cateva materiale pregatitoare in ultimele mesaje, care din felul in care au curs, constituie un adevarat Ghid de Manifestare. M-as bucura sa stiu ca inainte de a pune in aplicare meditatia de mai jos, iti acorzi ragazul de a vedea aceste informatii:

Si chiar daca nu reusesti sa te apleci asupra lor in aceasta mica vacanta, acum stiu sigur ca sunt subiecte cu care te vei obisnui in 2019, daca alegi sa-mi citesti in continuare mesajele.

Cursul (Con)Stiinta Prosperitatii din Pachetul special Conspiratia Binelui, se va dezvolta intr-unul extins. Cei care il au acum, vor primi automat tot ceea ce urmeaza sa actualizez in 2019, sub numele Curs de Manifestare. Daca iti doresti Pachetul special Conspiratia Binelui acesta este inca disponibil cu reducerea de 50% pana la 31 Decembrie.

Meditatia de astazi este asa cum poate ai ghicit, partea a doua a Meditatiei Rapide de Manifestare realizata de Jerry Sargeant. Traducerea primei parti am postat-o aici, in luna August. Banuiesc ca daca este gata astazi, o putem considera un adevarat Dar de Craciun! In orice caz, vacanta mea de anul asta, vine.. la anu’ 🙂 Mai precis, pana pe 15 Ianuarie iti voi trimite multe alte resurse de care sa te bucuri.

Un singur aspect vreau sa mai punctez acum – mi-a scris cineva pe Facebook, ca a avut dureri de cap in urma primei parti a acestei meditatii, postata in timpul verii. Este important de stiut ca toate meditatiile, exercitiile si instrumentele de lucru propuse pe acest site, sunt informari concepute ca schimb de cunostinte, nu sunt facute publice ca sfaturi medicale si nu trebuie sa inlocuiasca relatia cuiva cu personalul medical specializat, sub nici o forma.

In particular, cititorul respectiv mi-a relatat ca a facut propriile cercetari cu privire la natura transmisiunilor realizate de anumiti mediumi, in speta de legaturile lor cu anumite civilizatii si ca eventualele conexiuni cu Sirius, Orion si alte constelatii mentionate in aceste transmisiuni, nu sunt benefice pentru omenire.

Ceea ce pot sa incurajez pe toata lumea este ca fiecare sa isi foloseasca propriul discernamant, asa cum fac si eu cand decid o actiune sau alta. Realizez ca este o responsabilitate sa impartasesc aceste lucruri, asa cum cea mai mare responsabilitate o are fiecare, atunci cand decide sa faca o actiune pentru sine insusi/ insasi.

Pentru ca totusi este plin internetul de informatii care mai mult ne pot zapaci, decat clarifica, recomand cu caldura cartile lui Sal Rachele publicate la editura Proxima Mundi (pana pe 7 Ianuarie, chiar exista o reducere de 20%) sau macar pe cea intitulata “Istoria reala a Pamantului”. Subiecte precum sosirea umanoizilor in galaxie si pe Pamant, ridicarea si prabusirea civilizatiilor in sistemul solar, povestea din spatele multor culturi stravechi, precum si aspecte despre draconieni, orionieni sau siriusieni intunecati sunt expuse intr-un limbaj usor de inteles – subiecte pe care le-am regasit tratate intr-o maniera similara in mai multe surse si cu care este posibil ca multi sa rezoneze.

Te las acum, sa te bucuri de inca unul din Darurile de Craciun 🙂

 

 

Te rog da mai departe, pentru o Manifestare Constienta, iti multumesc!

Sarbatori Binecuvantate!

 

Cu drag, pe curand.

Liliana

http://infobliss.ro/
http://eliberareemotionala.ro/
https://www.facebook.com/liliana.stanciu
https://www.facebook.com/EliberareEmotionala

 

PS1 – Reducerea de 50% pentru Pachetul special Conspiratia Binelui mentionat mai sus, este valabila pana pe 31 Dec 2018. Pachetul contine cursurile Lucrul cu Umbrele, Iertarea Radicala, Constiinta Prosperitatii (viitor Curs de Manifestare) si 7 Module de Lucru energetic pe chakre si inca te mai poti alatura celor peste 200 de cursanti. Din Ianuarie incepem webinarele in direct, astfel incat sa lucram impreuna, pe toate aceste teme.

 

PS2 – Asigura-te ca ti-ai introdus recent adresa de email: http://eliberareemotionala.ro/, astfel incat sa primesti in continuare actualizarea mesajelor pe care le postez. Citeste aici: http://eliberareemotionala.ro/blog/e-timpul-sa-ne-luam-ramas-bun/ sa stii de ce iti solicit acest lucru, inca o scurta perioada si sterge unul dintre mesaje te rog, daca te afli pe ambele liste si l-ai primit de doua ori.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *